Managementul calității
Calitatea nu este niciodată un accident, este întotdeauna rezultatul unui efort de inteligenţă
John Ruskin
Overview
Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) a implementat, în anul 2002, un Sistem de Management al Calităţii (SMC) cu scopul constituirii unor modele de gândire şi comportament, efectul fiind acela de îmbunătăţire continuă a tuturor proceselor şi activităţilor academice din Universitate.
Managementul calităţii reprezintă un ansamblu de activităţi, care au drept ţintă crearea unor obiective, prin utilizarea eficientă a resurselor de care dispune instituţia. Acest concept înglobează anumite activităţi de planificare, coordonare, organizare, control şi asigurarea calităţii, cu rolul în imbunătăţirea performanţelor universităţii.
Cu acest prilej, Universitatea Politehnica din Bucureşti a înfiinţat structuri organizatorice suport, precum: Consiliul Calităţii, la nivel de universitate şi Comisiile Calităţii, la nivel de facultăţi.
Consiliul Calităţii reprezintă un organism consultativ al Senatului Universităţii în domeniul calităţii. Acesta este prezidat de Rector şi condus operativ de Preşedintele Executiv, dar cuprinde şi studenţi şi specialişti în domeniul calităţii din afara universităţii.
Limitele de competenţă şi relaţiile care se stabilesc între aceste structuri nou create şi structurile existente în universitate sunt prezentate în “Regulamentul privind Sistemul de Management al Calităţii în UPB” şi “Regulamentul de funcţionare al Consiliului Calităţii”, precum şi în “Organigrama de încadrare a structurii SMC în UPB”.
Documentaţia Sistemului de Management al Calităţii din UPB
- “Manualul de Management al Calităţii” în care este prezentată “Declaraţia de Politică a Rectorului privind Calitatea”;
- “Procedurile de Sistem, şi operaţionale” care operează în procesul de învăţământ şi cercetare din UPB.
În conformitate cu Legea nr. 87/2006, pentru aprobarea OUG 75/2005 privind Asigurarea Calităţii în educaţie, pentru crearea la nivelul universităţii a “Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii”, în UPB s-a elaborat un “Regulament de organizare şi funcţionare” a acestei comisii şi a fost creat Departamentul de Management al Calităţii ca suport logistic al acesteia.
Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, formată dintr-un prorector coordonator, două cadre didactice, un reprezentant al sindicatului şi un student, elaborează Raportul Anual cu privire la Asigurarea Calităţii în UPB, ulterior fiind discutat şi aprobat în Senatul Universităţii.
Documente utile / Managementul Calității / Universitatea Politehnica din București
Componența Consiliului Calității (HS_151)
Regulament privind SMC in UPB (HS_148)
Regulamentul de organizare si functionare al Serviciului Calitate (HS_146)
Regulamentul de organizare si functionare a CEAC (HS_147)
Regulamentul de funcționare a Consililui Calității (HS_149)
Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității (HS_150)
Componența Comisie audit încrucișat
PROCEDURA OPERAŢIONALĂ EVALUAREA SATISFACŢIEI STUDENŢILOR ŞI A ALTOR PĂRŢI INTERESATE
PROCEDURA OPERAŢIONALĂ pentru EVALUAREA ŞI ANALIZA DISCIPLINELOR DIN PLANURILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Rapoarte anuale privind Asigurarea Calităţii în Universitatea POLITEHNICA din București
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.